×

Misiune-Viziune

VIZIUNE

Pentru asigurarea calității învățământului la nivelul instituției se va ține cont de corelarea obiectivelor stabilite la nivel național cu obiectivele strategice ale școlii. Viziunea și misiunea școlii vor fi două forțe directoare al celor care își desfășoară activitatea în această instituție.

Vom opta pentru creșterea calității educației prin promovarea unui învăţământ modern, flexibil, stimulativ şi creativ, centrat pe necesitățile beneficiarilor, pe experienţă şi performanţă, pe tradiţii şi valori, într-un climat organizațional favorabil și un parteneriat deschis, cu implicarea efectivă și responsabilă a tuturor partenerilor sociali.
Viziunea strategică va constă în realizarea următoarelor obiective prioritare:
✓ Asigurarea accesului tuturor copiilor la o educație de calitate;
✓ Perfecționarea continuă a competențelor profesionale ale cadrelor didactice;
✓ Implementarea cantitativă și calitativă a curricula școlare;
✓ Dezvoltarea durabilă a instituției prin creare de parteneriate și utilizarea eficientă a bazei tehnico-materiale și financiare alocate.
Ne propunem:
O școală înzestrată cu resurse materiale și financiare adecvate unui proces educațional de calitate.
O școală în care TOȚI elevii au acces la o educație de calitate.
O școală în care sunt valorizate nevoile individuale și diverse ale fiecărui elev, pentru a permite progresarea acestora în ritm propriu;
O școală în care va predomina un climat de muncă și învățare autentic, stimulativ și creativ pentru toți actanții procesului educațional;
O școală în care sunt implementate resurse informaționale și educaționale digitale în procesul edicațional;
O școală în care se pune accent pe dezvoltarea multilaterală a elevilor, în dependență de particularitățile de vârstă și intelectuale;
O școală care va dezvolta un parteneriat strâns cu școală-familie-comunitate.
O școală care educă elevii în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ale demnității umane și toleranței, al schimbului liber de opinii;

O școală ce garantează părinților că educația copiilor lor se face într-un mediu sigur și într-o formare personală continuă;

MISIUNE

Într-o societate flexibilă și ascendentă, școala și educația sunt considerate factorii cheie în perpetuarea societății, astfel, Liceul Teoretic ,,Ion Creangă” are ca misiune instruirea și educarea tinerii generații, asigurarea unui mediu şcolar incluziv pentru TOȚI, prin promovarea unei școli prietenoase copilului, centrată pe elev, promovarea competențelor care să valorifice diversitatea elevilor, pentru a forma absolvenți responsabili, independenți, cu competențe de orientare și inserție activă într-o societate modernă, conștienți de propria lor valoare.
Îmi propun următoarile priorități-pilon, pe care se va axa întreaga activitate pe parcursul perioadei 2021-2026:
 Să asiguram condiții și resurse pentru servicii educaționale de calitate printr-un Sistem de Management al Calității;
 Să îmbunătățim rezultatele școlare a elevilor la evaluările inițiale, sumative, semestriale;
 Să susținem interesul elevilor pentru activități extrașcolare;
 Să îmbunătățim calitatea educației prin formarea continuă a cadrelor didactice și de conducere, creșterea numărului de interasistențe/lecții demonstrative (cel puțin o activitate demonstrativă/semestru/comisie metodică) orientate în special pe implementarea metodologiei Învățare Centrată pe elev, axată pe formare de competențe;
 Să sporim numărul de ore desfășurate folosind resurse educaționale digitale-softuri educaționale/platforme educaționale, etc.;
 Să îmbunatățim frecvența și să diminuăm numărului de absențe și a cazurilor de abateri disciplinare;
 Să promovăm educația pentru societate în vederea unui stil de viata echilibrat;
 Să organizăm acțiuni de prevenire și combatere a violentei în școală;
 Să asiguram finanțări eficiente și să îmbunătățim activitățile administrativ-gospodărești pentru desfășurarea în condiții optime a procesului instructive-ducativ;
 Să acționăm întru diminuarea abandonului școlar și intensificarea colaborării cu familia.
 Să transmitem către discipoli cunoștințe temeinice care i-ar ajuta să-și proiecteze idealurile și să le interiorizeze în identitatea lor, să conștiintizeze și să-și asume responabilitatea pentru a se integra în dezvoltarea societății;
 Să susținem însușirea de către elevi a tehnicilor de muncă intelectuală și practică, necesară instruirii și autoinstruirii pe durata întregii vieți;
 Să diversificăm oferta de activități extrașcolare cu implicarea părinților în derularea acestor activități;
 Să diversificăm oferta de cercuri și secții sportive;
 Să susținem perfecționarea continuă a cadrelor didactice și utilizarea mijloacelor moderne în procesul de predare-învățare;
 Să creăm condiții favorabile de muncă într-un cadru formal modern, corespunzător normelor şi valorilor europene;
 Să asigurăm resursele financiare și materiale necesare implementării unor strategii educaționale moderne și să îmbunătățim colaborarea cu părinții și cu comunitatea locală pentru asigurarea unei educații de calitate tuturor copiilor;
Cel mai mare impediment al învăţării organizaţionale este incapacitatea de a ieşi din propriul sistem de gândire, dintr-un cerc restrâns de practici, de experienţe şi de reguli, pe care organizaţia ajunge să le considere imuabile.

În contextul societății contemporane, care se fundamentează pe cele 17 Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), din care constituie parte componentă ODD 4- Educație de calitate, avem misiunea de a dezvolta:

În primul rând,
 o şcoală responsabilă ce respectă o serie de condiţii şi criterii: eliminarea inegalităților și nondiscriminare, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă;
 o școală răspunzătoare educaţional şi civic pentru ceea ce produce în şi pentru societate;
 o școala modernă care se va baza pe metode care diferă mult de cele uzuale bazate pe expunere, memorizare, repetare (elevii de azi au nevoie de metode care se bazează pe participar interactivă, socială, pe experimentare de situații de observare a realității, dar și pe posibilitatea de a valorifica cele învățate și în viața de zi cu zi);
 o școală care va asigura o educație de înaltă calitate, incluzivă și echitabilă pentru toţi şi promovarea oportunităților de învăţare pe întreg parcursul vieții.
Astfel, misiunea școlii se va realiza prin colaborarea cu mediul social, cultural, economic și transformarea școlii într-un centru de resurse educaționale și de servicii intelectuale oferite
comunității. Prin statutul și natura sa profesională, IPLT ,,Ion Creangă” va promova următoarele valori:

Democrație, Egalitate, Calitate, Performanță, Învățare continua, Responsabilitate